Ziarul Vaii Jiului - Nr. 917 - 28 martie 2012
Reportaj de la cap de linie
Mica Franţă din Petrila
de Ilie
PINTEA
Locul e
cunoscut printre petrileni sub numele de „cap de linie”, pentru că aici se
termina traseul autobuzelor care veneau de la Petroşani. Cum cobori în staţie,
te întâmpină un bloc turn nelocuit, care rânjeşte trecătorilor prin câteva
zeci de ferestre fără rame, simple găuri în zid. Nici celelalte blocuri, care
se înşiră de-o parte şi de alta a străzii cu nume de primăvară ( 8 Martie,
ce ironie!), nu arată mai bine. Monotonia acestui peisaj cenuşiu e spartă însă
de un drapel francez, bot în bot cu bătrânul nostru tricolor, care sare în ochi
de la distanţă, şi care vesteşte că aici e Asociaţia Culturală „Prietenii
Franţei”, un aşezământ pe care te-ai aştepta să îl descoperi în
buricul vreunei reşedinţe de judeţ, nicidecum într-un oraş ca acesta. Drept e
că prietenii francezilor se află într-o bună vecinătate, fiind prinşi
la mijloc între sediul organizaţiei „Salvaţi copiii” şi birourile ce
găzduiesc serviciul de asistenţă socială al primăriei, semn că spiritul
asociativ e la mare preţ printre petrileni, măcar în ceea ce priveşte caritatea.
În sediul
cu drapel şi o mulţime de cărţi mă aştepta profesorul Ionel Zmău, care pusese
de cafea şi freca mouse-ul pe Google. Are aici Internet, un birou cochet şi,
cum ziceam, o mulţime de cărţi. Însă mi-am amintit de o vizită nu la fel de
plăcută de acum câţiva ani, când avea geamurile îngheţate şi pereţii goi şi
reci. Lucrurile au evoluat de-atunci şi fostul electrician la mina Petrila,
ajuns francofon, are mulţumirea omului care ştie că a realizat ce şi-a propus,
deşi mai sunt încă multe de făcut.
Profesor de
franceză din întâmplare
Ionel Zmău, omul care a pus Petrila pe harta
francofoniei, n-are nicio legătură cu Franţa, în afară de cea sentimentală.
Mi-a povestit cu seninătate că a ajuns profesor suplinitor de franceză din pură
întâmplare. După o scurtă carieră de electrician de mină şi un atelier de
reparat televizoare, pe vremea când lucrurile încă se mai reparau, Ionel Zmău a
vrut să schimbe macazul şi a dat concurs pentru un post de suplinitor la
istorie, şi asta chiar la şcoala din cartierul în care locuieşte. Când a ajuns
la şcoală, a aflat că postul nu mai era liber, dar directorul de atunci,
Gheorghe Boantă, l-a întrebat dacă ştie franceza, pentru că are un post liber.
Personajul nostru a răspuns afirmativ cu toată gura, deşi recunoaşte că era abia
în faza de tatonări cu franceza - adică îi plăcea, dar de învăţat o învăţa
aproape în acelaşi timp cu elevii săi.
De la şcoală a ajuns la singurul liceu din oraş. A
început să pună bazele unei asociaţii care să-i adune laolaltă pe copiii care
vor să ştie despre ţara lui Baudelaire mai mult decât sărutul franţuzesc şi
mărcile de coniac. O vreme a reuşit să se întâlnească cu copiii pe care îi
capacitase în această acţiune la şcoală, dar când asociaţia a prins
contur, a devenit necesar un sediu. Ca orice nebun care îşi duce până la capăt
ideea, Zmău n-a stat pe gânduri şi a pus la bătaie garsoniera în care avusese
atelierul de reparat televizoare, dar a făcut rost de la primărie şi de
garsoniera învecinată, folosită de vecini ca ghenă de gunoi sau pe post de
grajd pentru calul unuia de pe-acolo. Găsise mult râvnitul sediu, însă micuţa
garsonieră avea nevoie de reparaţii capitale. A făcut ce-a făcut, s-a milogit
pe la primărie, până a primit bruma de bani necesară amenajării spaţiului, şi
nu s-a dat în lături de la munca de jos, ca să îşi vadă împlinit visul, asta
însemnând că a râcâit cu şpaclul căcatul de pe pereţi şi a pus umărul la
tencuit, spart pereţi sau dat cu var.
Bibliotecă
franceză la cap de linie
În tot acest timp în care s-a zbătut pentru sediul
asociaţiei, Zmău a dat de ştire cât de mult a putut despre faptul că şi la
Petrila există oameni îndrăgostiţi de limba şi cultura franceză. Aşa se
face că a început să primească donaţii constând în cărţi de la ambasada
franceză sau de la centrele culturale ale Franţei, chiar dacă pentru acest
lucru a dat telefoane pe banii lui, sau a cheltuit alocaţia fetiţei pentru
abonamentul la Internet. Cea mai consistentă acţiune a fost constituirea
mediatecii franceze Jean Monnet la sediul asociaţiei, ceea ce înseamnă 2.400 de
cărţi în limba franceză şi multe alte materiale multimedia destinate învăţării
limbii franceze.
Nu doar limba lui Voltaire îi uneşte pe membrii
asociaţiei petrilene, ci şi alte pasiuni comune. „În structura asociaţiei
există trei cluburi: clubul de limbă, cultură şi civilizaţie franceză Les amis
de la France, clubul de ştiinţe şi turism Carpatia şi clubul de arte vizuale
Zenith. Teoretic, acoperim toată gama de activităţi care îi pot interesa pe
tinerii de astăzi, care sunt atraşi şi implicaţi în ceea ce le propunem”, mai
spunea profesorul Zmău.
De la cărţile franţuzeşti discuţia revine la
imaginea sinistră a cartierului cinic botezat cu numele sărbătorii
primăvăratice, cartier unde manelele şi cinzeaca de după şut au infinit mai
multă importanţă decât discuţiile despre existenţialismul lui Sartre ori
declamaţiile din Appolinaire. Pentru Zmău, oamenii ăştia simpli cu care se
învecinează fac însă mai mult decât un sediu luxos unde să nu calce nimeni,
pentru că, de bine - de rău, copiii care vor mai mult decât să-şi bată colegii
la fotbal găsesc aici cărţile care le lipsesc în altă parte, chiar dacă se
chinuiesc să descifreze titlurile de pe coperţile frumos colorate. „Zona este,
într-adevăr, una a oamenilor săraci, dar poate e mai eficientă aici decât
în centrul Petroşaniului, pentru că este în mijlocul oamenilor. Copiii care
nu au acasă o carte se bucură că vin aici şi pot citi. Am reuşit, în ultima
vreme, să atragem în asociaţie un grup de tineri foarte talentaţi, ale căror
lucrări le vedeţi pe pereţii din sediu şi asta ne face să credem că nu suntem
mai prejos decât alţii”, zicea Ionel Zmău. Care se bucură când micii lui
prieteni vor să citească o revistă franceză, chiar dacă-i interesează mai mult
pozele.
Trebuie să vă spun totuşi că, de când îl ştiu pe
francofonul acesta - care mai e şi poet pe deasupra - nu reuşesc să înţeleg cum
se împacă temperamentul de moldovean molatic cu rigoarea pe care o presupune un
demers îndelungat şi anevoios ca facerea şi creşterea unei asociaţii. Tot Zmău
mi-a desluşit şi această mirare, în interviul pe care îl veţi vedea în această
seară pe Kapital TV, din care veţi afla şi că, dacă ar fi predat engleza, ar fi
făcut o asociaţie de prieteni ai Marii Britanii. Eu unul aştept cu interes
constituirea unui grup de prietenie româno-japonez, unde m-aş înscrie cu
plăcere, măcar ca să am cu cine comenta Shogun-ul lui James Clavell ori
haikurile lui Dumitru Velea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu