De fiecare dată când destinul sau hazardul mă poartă la Paris, încerc să ajung şi la Centrul Naţional de Artă şi Cultură "Georges Pompidou", cunoscut şi cu denumirea Beaubourg…
Este o clădire imensă, stranie prin arhitectura-i… Alături de aceasta, o altă clădire mai modestă, dar care adăposteşte o mare moştenire culturală a umanităţii: ATELIERUL BRÂNCUŞI…
Dau o raită pe acolo, mă îmbăt cu lucirile "Ledei", ale "Principesei X", cu liniile "Măiastrelor", ale "Păsărilor în spaţiu" sau ale atâtor "comori" parcă înghesuite în acest loc, aparţinând, cândva, unuia dintre cei mai mari artişti ai lumii – un român de-al nostru... Îmi strecor obiectivul aparatului foto printre numeroşii vizitatori ce-şi exprimă admiraţia în toate limbile pământului...
Mă cuprinde şi o întristare: ISTORIA sau alţii pot decide în locul nostru... Şi-mi amintesc de o întâmplare "istorică"...
O redau aici, recunosc, cu COPY&PASTE:
“Conform documentelor publicate de către Petre Popescu Gogan, în revista “Brâncuşi” (Târgu Jiu, nr. 1, 19 februarie 1995), Secţiunea de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în şedinţa din 28 februarie 1951, dezbate solicitarea sculptorului de a-şi dona statului român operele (230 sculpturi – socluri, 41 desene, 1600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier, etc. – aflate în atelierul său din Impasse Ronssin. La acea şedinţă, prezidată de Al. Toma, poet proletcultist, au luat parte şi George Oprescu, Victor Eftimiu, George Călinescu, Camil Petrescu, K. Zambaccian, Alexandru Graur, Geo Bogza, George Murnu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Gala Galaction, Ion Jalea – numai nume sonore ale culturii româneşti. Al. Toma, în discursul său arogant, aberant şi distructiv îl considera pe Brîncuşi “reacţionar şi duşman al regimului”. Ion Jalea a prezentat o comunicare favorabilă, în care vorbea despre “apoteoza Brâncuşi”; la fel s-au pronunţat Camil Petrescu, Geo Bogza, iar Victor Eftimiu a subliniat valoarea naţională şi mondială a lui Brâncuşi. Preşedintele secţiunii, Mihail Sadoveanu, se pronunţase anterior cu privire la solicitarea lui Brâncuşi: “…vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea aiasta şi aruncaţi-o la coş!” Cum se petrecuseră lucrurile? “La oferta lui Constantin Brâncuşi, statul român a trimis nişte tovarăşi la Paris, printre care ţesătoarea Constanţa Crăciun de la Tricodava Bucureşti, care era ministru al culturii, Teoharie Georgescu – tipograf cu patru clase elementare, pe numele său adevărat Burah Tescovici, care era ministru de interne, şi pe Leonte Răutu care va deveni creierul ideologic al P.M.R. Brâncuşi i-a primit în atelier. Au început să-l întrebe despre fiecare operă, ce reprezintă. Brâncuşi, supărat, i-a scos afară din atelier, spunându-le: “Statul român trebuia să trimită nişte oameni competenţi”. Venind aceştia în ţară, i-au spus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: “Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit.” Dej le-a spus să scrie un referat. Aceştia au scris referatul, pe colţul căruia stă rezoluţia: “Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”
|
Nu comentez, doar mă întreb: Cu cât am fi fost mai bogaţi dacă ISTORIA sau oamenii decideau ca atelierul lui Brâncuşi să fie amenajat aici, la noi, în România ?
Ionel ZMĂU
Articol publicat în ZIARUL VĂII JIULUI - Nr. 414, 23 martie 2010
