sâmbătă, 23 aprilie 2011

BRÂNCUŞI – Mon amour

De fiecare dată când destinul sau hazardul mă poartă la Paris, încerc să ajung şi la Centrul Naţional de Artă şi Cultură "Georges Pompidou", cunoscut şi cu denumirea Beaubourg…
Este o clădire imensă, stranie prin arhitectura-i… Alături de aceasta, o altă clădire mai modestă, dar care adăposteşte o mare moştenire culturală a umanităţii: ATELIERUL BRÂNCUŞI…
Dau o raită pe acolo, mă îmbăt cu lucirile "Ledei", ale "Principesei X", cu liniile "Măiastrelor", ale "Păsărilor în spaţiu" sau ale atâtor "comori" parcă înghesuite în acest loc, aparţinând, cândva, unuia dintre cei mai mari artişti ai lumii – un român de-al nostru... Îmi strecor obiectivul aparatului foto printre numeroşii vizitatori ce-şi exprimă admiraţia în toate limbile pământului...
Mă cuprinde şi o întristare: ISTORIA sau alţii pot decide în locul nostru... Şi-mi amintesc de o întâmplare "istorică"...
O redau aici, recunosc, cu COPY&PASTE:
“Conform documentelor publicate de către Petre Popescu Gogan, în revista “Brâncuşi” (Târgu Jiu, nr. 1, 19 februarie 1995), Secţiunea de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în şedinţa din 28 februarie 1951, dezbate solicitarea sculptorului de a-şi dona statului român operele (230 sculpturi – socluri, 41 desene, 1600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier, etc. – aflate în atelierul său din Impasse Ronssin. La acea şedinţă, prezidată de Al. Toma, poet proletcultist, au luat parte şi George Oprescu, Victor Eftimiu, George Călinescu, Camil Petrescu, K. Zambaccian, Alexandru Graur, Geo Bogza, George Murnu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Gala Galaction, Ion Jalea – numai nume sonore ale culturii româneşti. Al. Toma, în discursul său arogant, aberant şi distructiv îl considera pe Brîncuşi “reacţionar şi duşman al regimului”. Ion Jalea a prezentat o comunicare favorabilă, în care vorbea despre “apoteoza Brâncuşi”; la fel s-au pronunţat Camil Petrescu, Geo Bogza, iar Victor Eftimiu a subliniat valoarea naţională şi mondială a lui Brâncuşi. Preşedintele secţiunii, Mihail Sadoveanu, se pronunţase anterior cu privire la solicitarea lui Brâncuşi: “…vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea aiasta şi aruncaţi-o la coş!” Cum se petrecuseră lucrurile? “La oferta lui Constantin Brâncuşi, statul român a trimis nişte tovarăşi la Paris, printre care ţesătoarea Constanţa Crăciun de la Tricodava Bucureşti, care era ministru al culturii, Teoharie Georgescu – tipograf cu patru clase elementare, pe numele său adevărat Burah Tescovici, care era ministru de interne, şi pe Leonte Răutu care va deveni creierul ideologic al P.M.R. Brâncuşi i-a primit în atelier. Au început să-l întrebe despre fiecare operă, ce reprezintă. Brâncuşi, supărat, i-a scos afară din atelier, spunându-le: “Statul român trebuia să trimită nişte oameni competenţi”. Venind aceştia în ţară, i-au spus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: “Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit.” Dej le-a spus să scrie un referat. Aceştia au scris referatul, pe colţul căruia stă rezoluţia: “Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”
Nu comentez, doar mă întreb: Cu cât am fi fost mai bogaţi dacă ISTORIA sau oamenii decideau ca atelierul lui Brâncuşi să fie amenajat aici, la noi, în România ?
Ionel ZMĂU
Articol publicat în ZIARUL VĂII JIULUI - Nr. 414, 23 martie 2010











duminică, 3 aprilie 2011

2004: Povestea unei înfăptuiri...














Se spune că o imagine poate fi, uneori, mai sugestivă decât o mie de cuvinte...

Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” dispune în prezent de un sediu cochet, amenajat multifuncţional, cu o sală de lectură, cu o sală de cursuri, reuniuni sau colocvii, cu spaţii expoziţionale asemanatoare celor din galeriile de artă veritabile, cu un colţ informatic... Multe capitale de judeţ s-ar putea mândri cu un asemenea sediu...

Asociaţia are, ca orice lăcaş de cultură, o poveste. O poveste care a început în vara anului 2004 cu amenajarea sediului, cu căratul multor roabe de gunoi, cu „râcâitul căcatului uscat pe pereţi” (cum s-a scris în presa vremii), cu multă muncă, chiar şi-n coate şi-n genunchi, cum se spune...

O poveste a acestei „împliniri” ar putea fi redată, mult mai sugestiv, prin imagini...

***

Articol preluat din cotidianul Ziarul Văii Jiului, Nr. 584/23 noiembrie 2010.

Ziarul Văii Jiului este principalul partener media al asociaţiei: http://www.zvj.ro/

joi, 31 martie 2011

2010: Activităţi importante ale asociaţiei

Anul 2010 a fost un „an de criză” şi pentru Asociaţia Culturală „Les Amis de la France”, adică nu s-a obţinut nicio finanţare locală, naţională sau europeană. Cu toate acestea, asociaţia, prin membrii ei, a reuşit să organizeze unele manifestări cultural-artistice. Oricum, mult mai puţin decât şi-a dorit. Orice demers educativ sau cultural presupune şi un suport financiar...


15-22 februarie 2010 - Fontenay-sous-Bois, Franţa
Seminar internaţional: 
„Impactul dialogului intercultural asupra identităţii europene”
Aceast seminar internaţional a fost finanţat de UE in cadrul Programului Tineret în Acţiune. Seminarul s-a desfăşurat în Franţa, în Fontenay-sous-Bois - o suburbie pariziană. Au participat reprezentanţi ai unor asociaţii din Franţa, România, Belgia, Germania, Italia, Spania, Portugalia şi Turcia. România a fost reprezentată şi de o delegaţie a Asociaţiei Culturale „Les Amis de la France”, adică de Ionel ZMĂU, preşedintele fondator al asociaţiei, însoţit de voluntarii Ioan-Alexandru CHIRIGIU, elev la Colegiul Economic „Hermes” - Petroşani, şi Călin-Andrei POPA, elev la Liceul de Informatică - Petroşani.


7 martie 2010 - Vernisaj de artă:
„Comori ale pământului - Comori ale sufletului”
Au expus elevi de la Şcolile Generale „I. D. Sîrbu” şi Nr. 6 - Petrila, coordonaţi de profesorii Cipriana CHINŢA şi Radu Dacian CHINŢA
Au participat la acest vernisaj cadrele universitare Radu Sorin, Iosif Andraş, Mihaela Postolache şi Stela Dinescu, profesorii Radu-Dacian Chinţa, Cipriana Chinţa, Robert Hummel, Artur Braiţ, Petre Birău, Florin Ulrich, Steluţa Chifor, oamenii de cultură Ion Barbu, Dumitru Gălăţan-Jieţ, Ioan Dan Bălan, Elisabeta Bogăţan, educatoarele Elisabeta Frăţilă, Marcela Meraru, Catinca Turcu, Maria Buicar, Liliana Cheptea, elevi, părinţi, un public larg.

20 martie 2010 - Ziua Internaţională a Francofoniei
Printre activităţile organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei:
- Expoziţie foto: „Paris - Ville Lumière”
- Prezentare de slideshow-uri cu fotografii din Paris şi din Nancy (Autor: Carol Gigi NICOLAU - artist foto)
- Dezbatere: „Limba franceză - limbă de cultură şi de civilizaţie” (Animator: Ionel ZMĂU)
Participanţi oficiali la acest vernisaj: viceprimarul oraşului Petrila, Constantin Ramaşcanu, şi consilierii locali Emanoel Andronache şi Gheorghe Boantă.

2 mai 2010 - „Gala Tineretului 2010”
În cadrul acestei gale, Direcţia pentru Tineret a Judeţului Hunedoara a anunţat următoarele nominalizări:
La categoria CEL MAI BUN SAT:
- Asociaţia Culturală „Les Amis de la France”;
- Clubul Sporturilor Montane Hunedoara;
- Consiliul Judeţean al Elevilor;
- Asociaţia Culturală Z.A.M.;
- Organizatia Naţională „Cercetaşii României” - Centrul Local Hunedoara;
- Sindicatul Studenţilor Democraţi din Universitatea din Petroşani;
- Asociaţia HUMMIT.
La categoria CEL MAI BUN PREŞEDINTE:
- Mihaela SOPINCEAN - preşedinte Clubul Sporturilor Montane Hunedoara;
- Ionel ZMĂU - preşedinte Asociaţia Culturală „Les Amis de la France”;
- Laurian GHERMAN - preşedinte Organizaţia Natională „Cercetaşii României” - Centrul Local Hunedoara;
- Florin CAPOTĂ - preşedinte Asociaţia Act 4 Europe.

1 iunie 2010 - Ziua Internaţională a Copilului
Vernisaj de artă: „COPILĂRIE ŞI FANTEZIE”
Au expus:
- Erika SCHMIDT - Petrila: Pictură în ulei (Îndrumător Sorin OPREA)
- Alexandra CACOVEAN - Petroşani: Pictură pe sticlă (Îndrumător Adrian SZUSZER)
- Elevi cu Cerinţe Educaţionale Speciale - Vulcan: Obiecte ornamentale (Îndrumători Elisabeta FRĂŢILĂ şi Larisa MARINESCU)
Participanţi oficiali la acest vernisaj:
Viceprimarul oraşului Petrila: Constantin RAMAŞCANU
Cadrele universitare: Iosif ANDRAŞ, Stela DINESCU, Artur AMBRUŞ
Cadrele didactice: Eugen BENCĂU, Sorin OPREA, Constantin BARBU, Radu Dacian CHINŢA, Maria BUICAR, Elisabeta FRĂŢILĂ. Maria ZMĂU
Personalităţi ale Văii Jiului: Adrian SZUSZER, Ilie PINTEA, Elisabeta BOGĂŢAN, Ionel CHIRIGIU, Liviu GHERGHIN.

12 august 2010 - ONU: Anul Internaţional al Tineretului
Participare la seminarul „Multiculturalitatea, factor decisiv în implicarea tinerilor în obiectivele de dezvoltare ale mileniului” din cadrul evenimentului de deschidere a Anului Internaţional al Tineretului, declarat de ONU.
Seminarul a avut loc la Clubul Copiilor şi Elevilor - Petrila, fiind organizat de Asociaţia „Tineri pentru Viitor - 2000” - Petrila.

ARTĂ & NATURĂ” - Ediţia I - 2010
Proiect cultural de tineret
Ionel ZMĂU a iniţiat Tabăra de creaţie ARTĂ & NATURĂ”. La această tabără, organizată în perioada 17-20 august 2010, au participat 14 tineri din Petrila şi Petroşani. Aceşti tineri au fost însoţiţi în tabără de profesorii Ana Maria Biro, Ana Maria Cercel, Cipriana Chinţa, Radu Dacian Chinţa.
Pentru organizarea acestei tabere, s-au depus cereri de finanţare la:
- Direcţia de Tineret a Judeţului Hunedoara;
- Primăria şi Consiliul Local Petrila.
Întrucât asociaţia nu a obţinut nicio finanţare pentru acest proiect, tabăra a avut loc prin autofinanţare, adică toţi participanţii au contribuit la cheltuielile pentru hrană şi transport.
 
Din nefericire, asociaţia nu a reuşit să obţină nici ulterior vreo finanţare - circumstanţe în care expoziţiile preconizate nu au mai fost organizate.

14 septembrie 2010: Centrul de Internet pentru Public
La Biblioteca orăşenească Petrila s-a inaugurat Centrul de Internet pentru Public. Cu acest prilej, Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” a participat cu o parte dintre lucrările realizate sub genericul „Comori ale pământului - Comori ale sufletului” - lucrări realizate de către elevi din localitate, coordonaţi de profesorii Cipriana Chinţa şi Radu-Dacian Chinta, sub egida asociaţiei.
 
Lucrările au mai fost expuse în totalitate pe holul Casei de Cultură „Ladislau Schmidt” în cadrul Zilelor petrilene”.

A fost singura expoziţie de artă.


19 noiembrie 2010: Ziua Mondială a Prevenirii Abuzurilor împotriva Copiilor
Asociaţia Culturală „Les Amis de la France” - Petrila a aderat, alături de încă alte două organizaţii din România, la o coaliţie internaţională iniţiată de WWSF (Women’s World Summit Fondation) din Geneva, Elveţia.
În anul 2010, din această coaliţie au făcut parte 473 de organizaţii din 113 ţări din întreaga lume. Având drept deviză internaţională „Împreună, să creăm o cultură a prevenirii”, asociaţia culturală a încheiat parteneriate cu mai multe unităţi de învăţământ din oraşul Petrila: Clubul Copiilor şi Elevilor, Şcoala Generală „I.D.Sârbu”, Structura Şcoala Generală nr. 6, Structura Şcoala Generală nr. 5 şi Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani, care au desfăşurat activităţi diverse în cadrul săptămânii prevenirii, 13-19 noiembrie, dar şi pentru a marca, pe 19 noiembrie „Ziua Mondială a Prevenirii Abuzurilor împotriva Copiilor”.
Acest proiect educativ internaţional a avut o amploare mare, implicând multe cadre didactice şi sute de elevi.
Proiectul s-a finalizat printr-o expoziţie în sediul Mediatecii Francofone „Jean Monnet” din Petrila, cuprinzând pliante, afi şe şi desene tematice realizate de elevi, vernisată în data de 15 decembrie 2010.